Răspundem aici celor mai frecvente întrebări.

Ce materiale primesc efectiv la finalul evenimentului ?

Două seturi de DVD-uri care cuprind:

  • unul sau două DVD-uri personalizate care vor conţine toate fotografiile editate de la eveniment
  • un DVD personalizat care va conţine un fotofilm – slideshow cu toate fotografiile editate, prezentare care va rula pe fundal sonor

În cazul în care doriţi noi putem face şi fotografii pe loc chiar în ziua evenimentului.

De asemenea, în cazul în care doriţi un album vom fi fericiţi să îl realizăm pentru dumneavoastră.

    

Câte fotografii vor fi pe DVD ?

Înainte de eveniment nici noi nu ştim câte vor fi. Nu impunem niciodată un număr maxim de fotografii, adică nu spunem că vă vom oferi cel mult 400-500 de fotografii. Suntem la evenimentul dvs. pentru a face fotografii şi asta vom face pe toată durata acestuia. Nu vrem să ratăm nimic, iar asta s-ar întâmpla sigur dacă am impune limite absurde. Cert este că niciodată nu am oferit mai puţin de 800 de fotografii după o nuntă sau mai puţin de 500 de fotografii după un botez, iar uneori am depăşit chiar şi numărul de 1200 de fotografii/eveniment.


De ce nu primim fotografiile imediat după eveniment ?

În mod cert este foarte important ca materialul brut să fie bun pentru ca cel final să fie excelent. Pentru că vrem să le oferim clienţilor noştri fotografii de cea mai bună calitate, avem nevoie de ceva timp pentru a edita/corecta/retuşa fiecare fotografie în parte.


Cât durează până când vom primi fotografiile ?

Perioada necesară pentru editarea celor câteva sute de fotografii este de cel mult 3 săptămâni, însă facem de fiecare eforturi pentru a scurta perioada de aşteptare şi de foarte multe ori reuşim.


Cât durează până când vom primi albumul ?

Cel mult două săptămâni după ce fotografiile editate au fost livrate pe DVD-ul personalizat. Fiecare album este lucrat cu multă grijă, iar calitatea printului este de excepţie.


Putem vedea cum va arăta albumul înainte de a fi tipărit ?

Pentru că albumul este al dumneavoastră, din punctul nostru de vedere este absolut necesar să îl vedeţi înainte de a fi printat. În acest fel puteţi decide dacă sunt necesare corecţii.


La ce oră veniţi la eveniment ?

Ora de întâlnire este stabilită de comun acord, dar în general este decisă de către clienţi. Fotograful va veni întotdeauna cu cel puţin 15 minute înainte de ora stabilită.


Ce veţi fotografia ?

Foarte pe scurt: tot. Fotograful va fi alături de dvs. pe toată durata evenimentului, iar pe lângă momentele clare (cununie civilă, cununie religioasă, petrecerea de la restaurant) va fi întotdeauna deschis propunerilor clienţilor. De asemenea, sesiunea foto (în parc sau în alte locaţii) este un moment pe care noi nu am vrea să-l omitem.


Editaţi fotografiile ?

Înainte de a fi livrate absolut toate fotografiile vor fi editate/corectate/retuşate una câte una.


Putem vedea înainte cum arată un material final ?

Bineînţeles. De fapt noi chiar recomandăm să avem o întâlnire înainte de o decizie finală pentru că vrem să ştiţi cum arată albumul, DVD-ul personalizat, fotofilm-ul şi fotografiile.


Veniţi şi la evenimentele care nu au loc în Ploieşti sau Prahova?

Da. Nu are niciun fel de importanţă cu suntem din Ploieşti. Am participat în repetate rânduri şi la evenimente care au avut loc în Bucureşti, Braşov, Buzău, Constanţa sau Mangalia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>